VIDEO | La operă contează foarte mult personajele principale

Publicat: 28/12/2022, 00:20

Alin Stoica, tenor la Opera Română, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că e foarte greu a muri în operă. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

„Sunt sigur că în Occident se promovează mai mult opera. Oamenii vin la operă să vadă un tot. La operă contează foarte mult personajele principale. Contează foarte mult să știi ce ai de făcut pe scenă.

Vocea și talentul actoricesc contează foarte mult, în mod egal. Din punctul meu de vedere, consider vocea totuși este pe primul loc la operă, dar trebuie să fie însoțită de personaj, fii în caracterul personajului și știi foarte bine ce ai de făcut pe scenă.

Contează foarte mult și actoria, din această cauză facem și actorie. La Conservator am studiat actoria. Suntem actori care cântă. E foarte greu a muri în operă. 

Când eram mic mergeam la colindat. Vocea mi-am dezvoltat-o singur, cântând. Nașa mea m-a îndrumat spre muzică. Bunicului meu, care era inginer de aviație, îi plăcea muzica. Cred în destin și în oamenii care apar în viețile noastre”, a spus Alin Stoica.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform